Cuprins

Ce este anxietatea la copii

Anxietatea la copii este o reacție emoțională normală și uneori benefică, caracterizată printr-o stare de teamă, neliniște sau îngrijorare în fața unui pericol perceput sau a unei situații stresante. Cu toate acestea, atunci când anxietatea devine excesivă, persistentă și interferează cu funcționarea zilnică a copilului, poate fi clasificată ca tulburare de anxietate.

Deși termenii care descriu anxietatea sunt vechi, recunoașterea ei ca tulburare clinică în rândul copiilor a apărut relativ recent în istoria psihiatriei. Abia în a doua jumătate a secolului XX anxietatea infantilă a fost recunoscută și diagnosticată formal, în parte datorită progresului în înțelegerea dezvoltării emoționale și psihologice a copilului.

În prezent, ghidul standard folosit în diagnosticarea tulburărilor psihice, DSM-5, descrie tulburările de anxietate la copii printr-o serie de criterii: prezența fricii sau îngrijorării excesive, durata simptomelor de cel puțin șase luni (pentru majoritatea tipurilor), afectarea funcționării sociale, academice sau familiale și excluderea altor condiții medicale sau psihiatrice. DSM-5 include în categoria tulburărilor de anxietate infantilă: anxietatea de separare, mutismul selectiv, fobia specifică, tulburarea de anxietate socială, tulburarea de anxietate generalizată și tulburarea de panică.

Cauze și factori de risc pentru anxietatea la copii

1. Factorii genetici
Studiile arată că predispoziția genetică joacă un rol important în dezvoltarea tulburărilor de anxietate. Copiii care au membri ai familiei cu istoric de anxietate sau alte tulburări psihiatrice au un risc crescut de a dezvolta simptome similare. Moștenirea genetică poate influența reactivitatea sistemului nervos și nivelul de sensibilitate la stres.

2. Mediu familial și stil parental
Un mediu familial nesigur, conflictual sau hiperprotector poate contribui semnificativ la apariția anxietății. De exemplu, un stil parental anxios sau controlator poate transmite copilului ideea că lumea este periculoasă și imprevizibilă, crescând riscul de teamă excesivă. De asemenea, lipsa sprijinului emoțional sau neglijarea afectivă sunt alți factori de risc.

3. Traumele timpurii și experiențele stresante
Copiii care au trecut prin traume, cum ar fi abuzul, neglijarea, accidentele, boala sau divorțul părinților, pot dezvolta tulburări de anxietate. Experiențele stresante timpurii afectează dezvoltarea creierului și sistemului de reglare emoțională, predispunând copilul la reacții de teamă disproporționate în fața stimulilor.

4. Factori biologici și neurologici
Dezechilibrele neurochimice, în special cele care implică neurotransmițători precum serotonina și dopamina, pot influența nivelul de anxietate. De asemenea, structuri cerebrale implicate în procesarea fricii, cum ar fi amigdala, pot fi hiperactive la copiii anxioși.

5. Factori sociali și contextuali
Integrarea socială dificilă, bullyingul, schimbările frecvente de mediu (școală, domiciliu), presiunea academică sau lipsa unui sistem de sprijin pot favoriza dezvoltarea anxietății. Copiii care se simt excluși sau neînțeleși în mediul social pot interioriza aceste dificultăți sub forma unor temeri intense.

Tipuri de anxietate infantilă

1. Anxietatea de separare

Aceasta este una dintre cele mai frecvente forme de anxietate la copii, în special între 1 și 7 ani. Se manifestă prin teamă excesivă față de separarea de părinți sau de persoanele de referință. Copilul poate refuza să meargă la grădiniță sau la școală, să doarmă singur sau să rămână fără un adult de încredere, prezentând plâns intens, crize de panică sau simptome somatice.

2. Anxietatea socială (fobia socială)

Aceasta se manifestă prin teama intensă de a fi judecat, ridiculizat sau respins în contexte sociale. Copiii cu anxietate socială pot evita să vorbească în public, să participe la activități de grup sau să inițieze interacțiuni. Adesea, își percep performanțele ca fiind inadecvate și se tem de umilință.

3. Tulburarea de anxietate generalizată

Copiii cu această tulburare experimentează îngrijorări excesive și persistente legate de mai multe aspecte ale vieții (școală, familie, sănătate, siguranță). Aceste îngrijorări sunt adesea însoțite de tensiune musculară, oboseală, iritabilitate și tulburări de somn. Îngrijorarea apare chiar și în absența unui motiv clar.

4. Fobiile specifice

Acestea implică frici intense și iraționale față de obiecte sau situații specifice, cum ar fi întunericul, animalele, înălțimile sau vizitele medicale. Expunerea la stimulul fobic provoacă reacții de panică și, uneori, evitarea completă a acelui stimul, ceea ce poate limita activitățile zilnice ale copilului.

5. Mutismul selectiv

Este o formă rară, dar semnificativă de anxietate, în care copilul refuză să vorbească în anumite situații sociale (de exemplu, la școală), deși este perfect capabil să comunice în alte contexte (acasă). Mutismul selectiv este adesea asociat cu anxietatea socială severă.

6. Tulburarea de panică

Deși mai rară la copiii mici, această tulburare poate apărea la preadolescenți sau adolescenți. Se caracterizează prin apariția bruscă a atacurilor de panică – episoade de teamă intensă însoțite de simptome fizice precum palpitații, dificultăți de respirație, amețeli și teama de a pierde controlul sau de a muri.

Simptomele anxietății la copii

1. Frica sau îngrijorarea excesivă

Un simptom central al anxietății este frica sau îngrijorarea disproporționată față de situația reală. Copiii anxioși se pot teme de evenimente viitoare, eșecuri, boli sau pierderea persoanelor apropiate, chiar dacă nu există un pericol real. Aceste gânduri sunt recurente și dificil de controlat.

2. Evitarea situațiilor sau a persoanelor

Un copil cu anxietate poate începe să evite școala, activitățile extracurriculare, interacțiunile sociale sau orice situație care îi provoacă teamă. Această evitare poate duce la izolare socială, pierderi academice și afectarea dezvoltării personale.

3. Simptome fizice (somatizări)

Anxietatea la copii se manifestă frecvent prin simptome fizice precum dureri de cap, dureri de burtă, greață, tensiune musculară, palpitații sau dificultăți de respirație. Acestea apar adesea în contexte stresante (ex: dimineața înainte de școală) și pot fi interpretate greșit ca probleme medicale.

4. Probleme de somn

Copiii anxioși au dificultăți în a adormi sau în a menține somnul pe timpul nopții. Pot avea coșmaruri frecvente, insomnii sau refuză să doarmă singuri. Lipsa somnului contribuie la iritabilitate și scăderea performanței în timpul zilei.

5. Comportamente de dependență

Un alt semn des întâlnit este comportamentul dependent față de părinți sau adulți de încredere. Copilul poate refuza să rămână singur, să doarmă fără un adult prezent sau să participe la activități fără o figură de sprijin. Acest comportament reflectă nevoia de siguranță într-un mediu perceput ca amenințător.

6. Iritabilitate și furie

Deși nu sunt întotdeauna asociate cu anxietatea, iritabilitatea și accesele de furie pot fi expresii ale stresului interior. Copilul se poate simți copleșit de propriile emoții și poate reacționa impulsiv în fața frustrării, mai ales când nu poate verbaliza frica.

Diagnosticarea anxietății la copii

Diagnosticarea tulburărilor de anxietate în copilărie presupune o abordare complexă și multidimensională. Evaluarea este realizată de regulă de un psiholog clinician sau psihiatru de copii și adolescenți. Procesul include:

• • Interviuri clinice cu copilul și părinții, pentru înțelegerea istoricului simptomelor, contextului familial și școlar.

• • Chestionare standardizate precum SCARED (Screen for Child Anxiety Related Disorders) sau RCADS (Revised Child Anxiety and Depression Scale), care evaluează nivelul și tipul anxietății.

• • Observarea comportamentului în diverse medii (acasă, școală) pentru a identifica patternuri și impactul funcțional.

• • Excluderea altor condiții medicale (probleme endocrine, neurologice) prin colaborare cu medicul pediatru, dacă este cazul.

Este esențial ca diagnosticul să fie pus cu grijă, pentru a evita confuziile cu alte tulburări, precum ADHD, autism sau depresie.

Tratamente pentru anxietatea la copii

1. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT)

CBT este considerată standardul de aur în tratarea anxietății la copii. Această formă de terapie ajută copilul să identifice și să restructureze gândurile iraționale, să învețe tehnici de relaxare și să își înfrunte temerile în mod treptat și controlat (prin expunere ghidată). Este eficientă atât în terapie individuală, cât și în format de grup.

2. Psihoterapia familială

Implicarea familiei în terapie este crucială. Părinții pot învăța cum să sprijine copilul fără a-i întări comportamentele de evitare sau frică. De asemenea, intervențiile pot viza reducerea anxietății parentale și îmbunătățirea comunicării în familie.y

3. Terapia neurofeedback

Neurofeedbackul este o tehnică non-invazivă care presupune antrenarea creierului prin feedback în timp real asupra activității sale electrice (EEG). În cadrul sesiunilor, copilul învață – de obicei printr-un joc video controlat de creier – să-și regleze activitatea cerebrală, reducând cu ajutorul neurofeedback-ului hiperactivitatea din regiunile implicate în anxietate (cum ar fi amigdala). 

4. Intervenții școlare 

Coordonarea cu școala este adesea necesară. Adaptările pot include: programe anti-bullying, pauze speciale pentru copil, sprijin emoțional din partea consilierului școlar și un plan de reintegrare treptată în activități (acolo unde există fobie școlară sau anxietate de separare).

5. Medicamente

În cazurile moderate spre severe, în special dacă terapia psihologică nu are efect, se pot prescrie anxiolitice sau antidepresive. Decizia de a recurge la medicație se ia doar de către medicul psihiatru, cu o monitorizare atentă.

6. Tehnici de mindfulness și relaxare

Respirația controlată, exercițiile de mindfulness și relaxarea musculară progresivă sunt metode accesibile care ajută copilul să își calmeze sistemul nervos. Aceste tehnici pot fi integrate în rutina zilnică, acasă sau la școală.

7. Terapia prin joc (play therapy)

Pentru copiii mici, jocul este o formă naturală de expresie emoțională. Într-un mediu terapeutic, jocul ghidat permite explorarea temerilor, consolidarea încrederii și dezvoltarea unor modalități sănătoase de reglare emoțională.

Complicații asociate cu tulburările de anxietate la copii

1. Probleme somatice și fiziologice

Copiii anxioși sunt mai predispuși la tulburări somatice funcționale, cum ar fi durerile abdominale cronice, migrenele, greața sau problemele digestive (sindromul colonului iritabil). Anxietatea afectează sistemul nervos autonom, generând o activare excesivă care, în timp, poate duce la epuizare fizică sau chiar la tulburări endocrine și imunitare.

2. Tulburări ale somnului

Anxietatea netratată afectează profund calitatea somnului, ceea ce, pe termen lung, are un impact negativ asupra dezvoltării cognitive, emoționale și fizice. Lipsa somnului poate agrava simptomele anxioase și scade capacitatea de concentrare, reglare emoțională și rezistență la stres.

3. Întârziere în dezvoltarea socială

Copiii anxioși evită adesea interacțiunile sociale, ceea ce limitează dezvoltarea abilităților de comunicare, empatie și cooperare. În lipsa intervenției, acești copii pot deveni adolescenți retrași sau izolați, având dificultăți în a-și construi relații sănătoase.

4. Scăderea performanței școlare

Anxietatea poate duce la rezultate slabe la școală, nu din lipsă de capacitate, ci din cauza problemelor de concentrare, absenteismului sau blocajelor în fața evaluărilor. Teama de eșec sau perfecționismul excesiv poate deveni paralizant în mediul academic.

5. Riscul de alte tulburări psihice

 Anxietatea netratată crește riscul dezvoltării unor tulburări asociate, cum ar fi depresia, tulburările alimentare sau dependențele (în adolescență). De asemenea, există un risc crescut pentru dezvoltarea tulburărilor de personalitate sau a comportamentului suicidar în etapele ulterioare ale vieții.

Metode de prevenție a anxietății la copii

1. Promovarea unui atașament securizant
Unul dintre cei mai importanți factori protectori este relația securizantă cu părinții sau persoanele de îngrijire. Un copil care se simte ascultat, validat emoțional și protejat dezvoltă o imagine de sine pozitivă și o capacitate mai bună de a gestiona frustrarea sau teama.

2. Dezvoltarea inteligenței emoționale
Învățarea timpurie a recunoașterii și exprimării emoțiilor ajută copilul să-și gestioneze stresul și anxietatea. Programele de educație socio-emoțională, fie în familie, fie la școală, contribuie semnificativ la prevenirea tulburărilor emoționale.

3. Reducerea presiunii și a perfecționismului
Este important ca părinții și profesorii să promoveze un climat în care greșelile sunt acceptate și văzute ca parte a procesului de învățare. Presiunea constantă pentru performanță sau comparațiile cu alți copii pot induce o anxietate de anticipare dăunătoare.

4. Expunerea gradată la situații noi
Încurajarea explorării, a independenței și a asumării de riscuri moderate (ex: vorbitul în public, participarea la activități extracurriculare) contribuie la dezvoltarea încrederii în sine și la reducerea sensibilității anxioase.

5. Monitorizarea timpului petrecut cu tehnologia
Un consum excesiv de conținut digital, mai ales în absența interacțiunii reale, poate accentua simptomele anxioase. Suprastimularea senzorială sau expunerea la informații alarmante pot afecta echilibrul emoțional al copilului. Un stil de viață echilibrat, cu activitate fizică și timp în aer liber, este esențial pentru prevenție.

Recomandări pentru părinți și profesori

Părinții ar trebui să acorde o atenție deosebită semnalelor timpurii de anxietate, evitând etichetarea copilului ca „rușinos” sau „prea sensibil”. Un climat familial cald, empatic și predictibil ajută copilul să se simtă în siguranță. În loc să minimalizeze temerile („Nu ai de ce să te temi”), părinții pot valida emoțiile copilului („Știu că te simți neliniștit acum”) și apoi să îl sprijine activ în înfruntarea graduală a fricii. De asemenea, este esențial ca adulții să-și gestioneze propriile anxietăți pentru a nu le transmite involuntar copilului.

Profesorii joacă un rol crucial în sprijinirea elevilor cu anxietate, prin crearea unui mediu școlar incluziv și încurajator. Este important să ofere copilului oportunități de succes și sprijin emoțional fără a-l expune brusc la situații stresante. De exemplu, pot oferi variante de evaluare alternativă, pot încuraja copilul să participe la activități în ritmul său și pot colabora cu părinții și specialiștii în sănătate mintală. Comunicarea deschisă și observarea atentă a comportamentului sunt esențiale pentru intervenția timpurie.

Descoperă cum neurofeedbackul poate transforma modul în care copilul tău gestionează anxietatea.
Această terapie modernă și non-invazivă antrenează creierul să funcționeze mai echilibrat, reducând stresul și îmbunătățind concentrarea și starea emoțională. Dacă îți dorești o soluție blândă, bazată pe neuroștiință, care să completeze sau să înlocuiască tratamentele tradiționale, programează o convorbire cu un specialist și află dacă neurofeedbackul este potrivit pentru copilul tău.