„De ce nu ar putea fi ca oricare alt copil?”
Încă de la o vârstă fragedă, ai observat comportamente îngrijorătoare la copilul tău. Obiceiuri pe care nu le-ai văzut la restul copiilor și care te îngrijorează ca părinte.
Dezvoltare mai lentă, lipsa de atenție la activitățile la care participă, gesturi impulsive și incontrolabile, stare de agitație, lipsă de interes pentru activități de grup față de care alți copii sunt entuziasmați.
Iar când ai mers la doctor, ai aflat vestea de care te temeai cel mai tare… copilul tău are ADHD.
Oricât de mult ți-ai dori ca el să fie ca restul copiilor, nu se poate. Va fi foarte greu pentru el să se adapteze la situații care pot părea normale pentru ceilalți copii. Și de asemenea, are nevoie de un efort suplimentar ca să se dezvolte și să învețe lucruri pe care alții le pot prinde mai ușor.
Însă nu e nevoie ca un copil cu ADHD să trăiască așa!
Există o soluție eficientă, dovedită științific prin studii clinice de peste 60 de ani în USA și peste 30 de ani în Europa. Metodă pe care o folosim și noi la Institutul Brain Map Neuroscience pe mii de pacienți, ca să-i ajutăm să primească șansa la o viață normală, lipsită de piedicile impuse de afecțiuni cerebrale.
Unul dintre avantajele majore ale acestei metode de tratament este că aduce un rezultat pozitiv pe termen lung după o medie de 30 – 40 de sesiuni, fără efecte secundare!
Această soluție constă în tehnologia revoluționară de Neurofeedback bazată pe știința creierului, care îți va ajuta copilul să învingă ADHD-ul si simptomele acestuia.
Folosind o nouă aparatură medicală exclusivă, fabricată și omologată în S.U.A., ”reglăm” activitatea creierului astfel încât gravitatea simptomelor va fi redusă și capacitatea funcțională îmbunătățită.
Toată procedura este nedureroasă și nu provoacă reacții secundare. Nu implică stimuli electrici sau orice alt tip de proceduri periculoase sau ineficiente.
Tratamentul simptomelor ADHD-ului prin neurofeedback este potrivită pentru copii. Acesta chiar va ajunge să iubească antrenamentele și va fi nerăbdător să vină la următoarea ședință.
Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de neurodezvoltare cu cauze neurobiologice.
Simptomele ADHD la copii și adolescenți sunt bine definite și apar de obicei vizibile înainte de vârsta de 6 ani. Ele se manifestă în mai multe situații, nu doar acasă și la școală. Ci și la locurile de joacă, în prezența oamenilor cunoscuți și străini, sau chiar în situații tensionante.
Copiii pot avea simptome atât de neatenție, cât și de hiperactivitate și impulsivitate. Sau pot avea simptomele caracteristice doar unuia dintre tipurile de comportament.
Exemple de simptome de neatenție prezente la copii cu ADHD:
- Este ușor distras și poate rămâne atent pentru o perioadă scurtă de timp
- Este nepăsător atunci când face o greșeală
- Uită să facă anumite lucruri și are tendința de a pierde obiecte
- Incapabil să se țină de sarcini care sunt obositoare sau care necesită timp
- Îi este greu să asculte sau să execute instrucțiuni
- Nu se poate organiza
Exemple de simptome de hiperactivitate și impulsivitate prezente la copii cu ADHD:
- Nu poate sta nemișcat, mai ales într-un mediu calm și liniștit
- Se agită constant
- Face mișcare fizică excesiv
- Nu-și poate aștepta rândul
- Întrerupe conversații
- Nu simte pericolul și nu are grijă de el
- Acționează fără să gândească
- Poate fi agresiv cu alți copii
Aceste simptome pot cauza probleme semnificative în viața unui copil, cum ar fi performanțe scăzute la școală, lipsa relațiilor sociale cu alți copii și adulți și probleme de disciplină.
Cum ajută ședințele de Neurofeedback Plus în cazul ADHD?
Neurofeedback-ul este o modalitate eficientă de a trata tulburări precum ADHD, fără utilizarea de medicamente. Acesta constă în direcționarea feedback-ului pozitiv asupra undelor cerebrale specifice ariei creierului responsabilă pentru simptomele ADHD.
În acest fel, creierul învață să producă sau să reprime anumite activități ale sale. Concentrarea și comportamentul general al pacienților se îmbunătățesc progresiv, iar după fiecare ședință, simt că este mai ușor să fie atenți și să învețe lucruri pe care înainte nu puteau să le facă.
Pentru tratamentul ADHD, Neurofeedback-ul a fost aplicat cu succes în medii clinice de peste 10 ani în forma simplificată. Iar acum, în zilele noastre, într-o formă mult mai complexă, este o modalitate de tratament bazată pe dovezi științifice.
În ce constă planul de tratament pentru ADHD?
Ca să ameliorăm simptomele caracteristice ADHD, vom parcurge 4 pași simpli împreună:
1️⃣ Copilul face o investigație BrainMap în care descoperim exact regiunile cerebrale afectate de ADHD. Astfel, ne dăm seama de cum vom adapta ședințele de terapie.
2️⃣ Pe baza rezultatelor, primiți un plan personalizat de tratament neurofeedback, potrivit pentru unicitatea creierului copilului tău
3️⃣ Respectați planul stabilit și vă prezentați la sesiunile periodice de antrenament cerebral
4️⃣ Copilul tău va putea duce o viață mai liniștită, calitativă și îi va fi mult mai ușor să se adapteze în situații sociale
Rezultatele terapiei Neurofeedback Plus în cazul ADHD
Prin ședințele de terapie Neurofeedback, care presupun reglarea activităţii creierului în zonele afectate, se reduc semnificativ simptomele cu impact negativ direct, iar capacitatea funcţională a copilului tău va fi îmbunătățită.
Astfel, se vor observa modificări pozitive în toate aspectele vieții:
- Copilului tău îi va fi mult mai ușor să se concentreze la teme și la activitățile școlare
- Va putea sta liniștit și calm, fără să aibă episoade de agitație
- Îmbunătăţiri la nivelul comunicării sociale şi dezvoltarea capacităţii de exprimare
- Va fi mai ascultător și conștient de comportamentele sale
- Va putea să se comporte ca un copil normal și îi va fi ușor să se împrietenească cu ceilalți copii și să participle la activități specifice vârstei
Ajută-ți copilul să trăiască o viață liniștită, lipsită de simptomele ADHD
ADHD-ul poate afecta foarte mult viața atât în perioada de copilărie, cât și mai târziu, în adolescență și chiar și la maturitate. Însă, împreună putem să combatem tulburările caracteristice, în așa fel încât copilul tău va avea șansa să ducă o viață mai bună, în care poate să-și atingă potențialul maximum. Fără dificultăți de concentrare și învățare, fără schimbări bruște de comportament, fără să fie exclus social.
Dacă ai alte întrebări despre tratament sau vrei să afli cum se potrivește pentru copilul tău, programează-te acum pentru o discuție telefonică gratuită de 15 minute cu unul din specialiștii noștri.
Terapia de Neurofeedback Plus pentru ADHD funcționează și în cazul adulților?
În cazul adulților, deși simptomele de hiperactivitate sunt mai diminuate, lipsa de atenție și concentrare îți pot afecta performanța la muncă, relațiile sociale și posibilitatea de a deprinde noi abilități.
Dacă te afli în această situație, terapia prin neurofeedback aduce rezultate excelente și în cazul adulților. Odată ce parcurgi planul personalizat, vei ajunge să tratezi ADHD-ul și să te bucuri de capacitate de concentrare îmbunătățită și performanță mai bună în carieră.