Ce este demența?

Demența este un sindrom neurodegenerativ progresiv, caracterizat prin deteriorarea funcțiilor cognitive, cum ar fi memoria, gândirea, raționamentul și capacitatea de a desfășura activități cotidiene. Declinul cognitiv este suficient de sever încât afectează independența individului. 

Demența nu este o boală în sine, ci mai degrabă un termen general care descrie o serie de simptome asociate cu mai multe boli, ce afectează de obicei persoanele în vârstă, dar nu face parte din procesul normal de îmbătrânire. Demența apare atunci când celulele nervoase ale creierului sunt deteriorate sau mor, ceea ce duce la întreruperea comunicării între celulele nervoase, provocând pierderea funcțiilor cognitive.

Durata de viață a unei persoane care suferă de demență poate varia foarte mult, în funcție de tipul specific de demență și de stadiul în care se află la diagnosticare. În general, oamenii pot trăi între 4 și 10 ani după diagnosticare, deși unii pot trăi până la 20 de ani. Starea generală de sănătate și calitatea îngrijirii sunt factori care influențează semnificativ speranța de viață. În stadiile avansate, demența poate afecta abilitatea de a mânca, bea și respira, ducând la complicații care pot fi fatale.

Tipuri de demență

1. Boala Alzheimer

Este cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din cazuri. În boala Alzheimer, proteinele anormale (amiloid și tau) se acumulează în creier, provocând moartea celulelor nervoase și declinul treptat al funcțiilor cognitive. Simptomele includ pierderea memoriei pe termen scurt, confuzia și dificultățile de orientare spațială. Pe măsură ce boala avansează, pacienții pot experimenta modificări de comportament și pierderea totală a independenței. Boala este progresivă, fără tratament curativ, iar speranța de viață medie după diagnosticare este de aproximativ 8-10 ani.

2. Demența vasculară

Aceasta formă de demență apare în urma unor accidente vasculare cerebrale sau a altor afecțiuni care reduc fluxul sanguin către creier. În lipsa unui aport adecvat de oxigen și nutrienți, țesuturile cerebrale se deteriorează. Simptomele demenței vasculare pot varia în funcție de zona creierului afectată, dar de obicei includ dificultăți în planificare și raționament, confuzie și tulburări de echilibru. Evoluția este adesea treptată, dar poate avansa brusc după fiecare nou accident vascular.

3. Demența cu corpi Lewy

Aceasta este o formă de demență caracterizată prin prezența corpurilor Lewy, aglomerări anormale de proteine în creier. Simptomele includ halucinații vizuale, fluctuații în nivelul de atenție și vigilență, și tulburări de mișcare similare celor din boala Parkinson. Persoanele cu demență cu corpi Lewy pot prezenta rigiditate musculară și tremurături, alături de probleme cognitive. Deși simptomele motorii și cognitive apar simultan, tulburările cognitive sunt de obicei predominante.

4. Demența frontotemporală

Această formă de demență afectează mai ales lobii frontali și temporali ai creierului, responsabili de comportament, personalitate și limbaj. Simptomele pot include schimbări de comportament marcante, pierderea inhibițiilor sociale și dificultăți de exprimare verbală. Demența frontotemporală tinde să apară la persoane mai tinere, între 45 și 65 de ani, și poate progresa rapid. Spre deosebire de alte tipuri de demență, pierderea memoriei nu este un simptom precoce, ci mai degrabă afectarea comportamentală și socială.

Cauze și factori de risc pentru demență

• Cauze genetice

Anumiți factori genetici pot crește riscul de a dezvolta demență, în special în cazul bolii Alzheimer. Persoanele care moștenesc mutații ale genei APOE-e4, de exemplu, au un risc semnificativ mai mare de a dezvolta această afecțiune. În formele ereditare de demență, simptomele pot apărea la vârste mai tinere, în special în cazul mutațiilor genetice rare, cum ar fi cele implicate în Alzheimerul cu debut precoce.

• Îmbătrânirea

Vârsta este cel mai mare factor de risc pentru demență. Riscul de a dezvolta demență crește exponențial după vârsta de 65 de ani, iar după 85 de ani, aproximativ o treime din oameni suferă de o formă de demență. Pe măsură ce îmbătrânim, creierul suferă modificări naturale, dar la persoanele vulnerabile, aceste modificări pot duce la deteriorarea cognitivă accelerată.

• Bolile cardiovasculare

Afecțiunile care afectează sistemul cardiovascular, cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul, hipercolesterolemia și ateroscleroza, pot crește riscul de demență, în special demența vasculară. Un stil de viață sănătos, care include controlul tensiunii arteriale și al nivelului de colesterol, poate reduce riscul de apariție a demenței legate de problemele vasculare.

• Traumele craniene

Loviturile la cap sau traumatismele craniene grave pot crește riscul de a dezvolta demență mai târziu în viață. Repetarea unor traumatisme cerebrale, cum se observă la sportivii care practică sporturi de contact, este asociată cu un risc crescut de demență de tip encefalopatie traumatică cronică (CTE), o afecțiune degenerativă care afectează creierul.

• Plăcile de proteine beta-amiloide

Una dintre caracteristicile distinctive ale bolii Alzheimer, principalul tip de demență, este formarea plăcilor de beta-amiloid în creier. Aceste plăci se acumulează între celulele nervoase, interferând cu comunicarea neuronală și ducând la moartea neuronilor. Cercetările sugerează că acumularea excesivă de proteine beta-amiloide este o cauză majoră a deteriorării cognitive și a progresiei bolii Alzheimer.

• Radicalii liberi și stresul oxidativ

Radicalii liberi sunt molecule instabile care pot deteriora celulele creierului prin stres oxidativ. Aceștia sunt produse secundare ale metabolismului și pot fi provocați de factori de mediu, cum ar fi poluarea sau o dietă nesănătoasă. În creier, stresul oxidativ poate deteriora ADN-ul și structurile celulare esențiale, accelerând îmbătrânirea cerebrală și contribuind la demență.

• Niveluri ridicate de glucoză

Hiperglicemia cronică, adesea asociată cu diabetul de tip 2, este un alt factor de risc important pentru demență. Excesul de glucoză din sânge poate deteriora vasele de sânge care alimentează creierul, limitând fluxul de oxigen și nutrienți. Această deteriorare vasculară poate duce la demență vasculară sau poate agrava alte forme de demență, precum boala Alzheimer. Menținerea unui nivel sănătos al glicemiei este esențială pentru a preveni afectarea cognitivă.

Stadiile demenței

1. Stadiul incipient
   În stadiile incipiente ale demenței, simptomele sunt adesea subtile și pot fi confundate cu îmbătrânirea normală. Principalele semne includ dificultăți de memorie pe termen scurt, ușoară confuzie și mici schimbări în comportament. De multe ori, persoanele afectate își dau seama că au dificultăți cognitive și pot deveni anxioase sau defensive. Capacitatea de a lua decizii complexe începe să scadă, dar multe dintre activitățile zilnice pot fi încă desfășurate independent. În acest stadiu, diagnosticul poate fi dificil de realizat, dar intervenția timpurie este esențială pentru încetinirea progresiei bolii.
2. Stadiul moderat
   Pe măsură ce demența progresează, simptomele devin mai evidente. Pacienții încep să aibă dificultăți semnificative în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, precum gestionarea finanțelor sau gătitul. Memoria se deteriorează și mai mult, iar persoanele pot uita evenimente importante din viața lor sau detalii despre cei apropiați. Confuzia, dezorientarea și tulburările de comportament sunt mai frecvente, iar pacienții încep să devină dependenți de ajutorul altora. În acest stadiu, pacienții pot avea dificultăți motorii și schimbări de personalitate, iar supravegherea constantă devine necesară.
3. Stadiul avansat
   În stadiile avansate, demența afectează profund funcțiile cognitive și fizice. Persoanele nu mai pot comunica eficient și adesea nu își mai recunosc familia și prietenii. Mobilitatea este sever afectată, mulți pacienți fiind imobilizați la pat. Incontinența este frecventă, iar pacienții devin complet dependenți de îngrijitori pentru toate activitățile de zi cu zi. În această etapă, boala duce adesea la complicații medicale severe, cum ar fi infecțiile și malnutriția, care în cele din urmă contribuie la deces.

Demența este o afecțiune complexă, cu multiple cauze și factori de risc. Înțelegerea acestei boli și identificarea timpurie a semnelor pot contribui la îmbunătățirea calității vieții și la întârzierea progresiei.

Simptomele demenței

Demența afectează diferite domenii ale funcționării cognitive și comportamentale, iar simptomele variază în funcție de tipul și stadiul bolii:

1. Pierderea memoriei
   Una dintre cele mai comune și precoce manifestări ale demenței este pierderea memoriei, în special a evenimentelor recente. Persoanele afectate pot uita detalii importante despre conversații, evenimente sau întâlniri. De asemenea, pot pune repetitiv aceleași întrebări, uitând răspunsurile primite. În stadii avansate, pierderea memoriei devine mai severă, iar persoanele pot uita chiar și lucruri fundamentale, cum ar fi numele persoanelor apropiate sau cum să desfășoare activități de bază.
2. Confuzie
   Confuzia apare frecvent în demență, mai ales când este vorba de orientare în timp și spațiu. Persoanele afectate pot uita unde se află sau care este ziua sau ora, și pot avea dificultăți în a recunoaște locuri familiare. Această dezorientare poate duce la un sentiment de frustrare și anxietate, mai ales când pacientul nu înțelege de ce nu poate naviga eficient în mediul înconjurător.
3. Probleme de comunicare
   Demența poate afecta capacitatea de a exprima și înțelege limbajul. Persoanele afectate uită frecvent cuvintele sau le folosesc în mod inadecvat, ceea ce face ca exprimarea ideilor să devină dificilă. De asemenea, pot avea probleme în a înțelege ceea ce le este spus, ceea ce poate agrava confuzia și izolarea socială.
4. Dificultăți de raționament și luare a deciziilor
   Pe măsură ce boala progresează, pacienții pot avea dificultăți semnificative în a lua decizii logice sau a rezolva probleme simple. Sarcini cotidiene, precum plata facturilor sau gătitul, devin din ce în ce mai complicate, și persoanele afectate pot lua decizii periculoase sau iraționale, cum ar fi să își lase aragazul deschis.
5. Schimbări de comportament
   Demența aduce cu ea modificări comportamentale profunde. Persoanele afectate pot deveni dintr-o dată iritabile, anxioase, agresive sau retrase. În alte cazuri, pot dezvolta comportamente neobișnuite, precum lipsa inhibițiilor sociale sau repetitivitatea unor acțiuni. Aceste schimbări sunt stresante atât pentru pacienți, cât și pentru cei care îi îngrijesc.
6. Halucinații și iluzii
   Halucinațiile, mai ales cele vizuale, sunt frecvente în demența cu corpi Lewy, dar pot apărea și în alte forme. Pacienții pot vedea obiecte sau persoane care nu există sau pot auzi sunete imaginare. Iluziile sunt credințe false sau confuzii în percepția realității, de exemplu, perceperea celor dragi ca fiind străini sau a unui loc familiar ca fiind necunoscut.
7. Tulburări de somn
   Somnul devine adesea fragmentat în demență, iar inversarea ciclului zi-noapte (insomnie noaptea și somnolență în timpul zilei) este comună. Această problemă poate exacerba simptomele cognitive și comportamentale, iar pacienții pot dezvolta un comportament agitat nocturn, cunoscut sub numele de „sindromul apusului de soare”.
8. Dificultăți motorii
   În stadiile avansate ale demenței, dificultățile motorii devin tot mai evidente. Persoanele afectate pot avea probleme de coordonare și echilibru, ceea ce le predispune la căzături și alte accidente. Rigiditatea musculară și tremurăturile pot fi și ele prezente, mai ales în demența cu corpi Lewy sau în cazurile avansate de Alzheimer.
9. Pierderea inițiativei
   O scădere a interesului pentru activități care anterior erau plăcute este frecventă. Persoanele afectate de demență pot deveni apatici și se pot retrage din activitățile sociale sau hobby-urile lor. Această lipsă de inițiativă poate fi confundată cu depresia, dar în demență este mai mult o manifestare a degradării funcțiilor executive ale creierului.
10. Modificări de personalitate
    Demența poate duce la schimbări dramatice de personalitate. Persoanele anterior extrovertite pot deveni retrase și tăcute, în timp ce persoanele calme pot deveni agitate și agresive. Aceste schimbări sunt adesea greu de gestionat pentru cei din jur și pot agrava stresul psihologic al îngrijitorilor.
11. Dificultăți de concentrare
    Capacitatea de a se concentra pe sarcini simple poate deveni afectată la persoanele cu demență. Acest lucru face dificilă finalizarea unor activități care necesită atenție susținută, cum ar fi cititul sau urmărirea unui film. Pacienții pot deveni rapid distrași sau confuzi.
12. Neînțelegerea riscurilor
    O altă problemă majoră în demență este incapacitatea de a evalua riscurile. Persoanele afectate pot lua decizii periculoase, cum ar fi să plece de acasă fără să spună nimic sau să încerce să conducă, deși nu mai sunt capabile să o facă în siguranță.
13. Incontinență
    În stadiile avansate, multe persoane dezvoltă incontinență, pierzând controlul asupra vezicii urinare sau intestinelor. Aceasta poate cauza probleme de igienă și complicații suplimentare, precum infecțiile urinare, care agravează starea generală.
14. Dificultăți de a recunoaște persoane
    Pe măsură ce demența progresează, persoanele afectate pot uita numele celor apropiați sau chiar nu îi mai recunosc. Această incapacitate de a identifica membrii familiei sau prietenii apropiați poate cauza un profund stres emoțional atât pentru pacient, cât și pentru cei dragi.
15. Modificări alimentare
    Anumite persoane cu demență pot manifesta schimbări semnificative în comportamentul alimentar, fie prin pierderea poftei de mâncare, fie prin mâncat compulsiv. În unele cazuri, pacienții pot uita cum să folosească tacâmurile sau chiar să înghită alimentele corect.
16. Probleme cu organizarea și gestionarea sarcinilor cotidiene
    Capacitatea de a organiza și finaliza sarcini zilnice, cum ar fi plata facturilor sau pregătirea unei mese, devine foarte afectată pe măsură ce demența avansează. Persoanele afectate uită adesea pașii necesari pentru a finaliza activitățile și pot necesita supraveghere constantă.

Diagnosticul în demență

Diagnosticul de demență este un proces complex, care implică evaluarea unei game largi de simptome și teste pentru a exclude alte cauze posibile ale declinului cognitiv. Procesul include:

1. Evaluarea medicală și anamneza: Medicii adună informații detaliate despre istoricul medical al pacientului, simptomele actuale, și istoricul familial. Aceasta poate include, de asemenea, discuții cu membri ai familiei sau îngrijitori pentru a evalua schimbările comportamentale și cognitive.
2. Teste cognitive: Acestea sunt evaluări standardizate care măsoară capacitatea individului de a-și aminti, gândi, planifica, și rezolva probleme. Printre cele mai utilizate teste se numără Mini-Mental State Examination (MMSE) și Montreal Cognitive Assessment (MoCA), care măsoară funcțiile cognitive pe diferite dimensiuni.
3. Teste de laborator: Analizele de sânge pot fi necesare pentru a exclude alte cauze ale simptomelor, cum ar fi problemele hormonale sau carențele de vitamine (ex. deficitul de vitamina B12).
4. Evaluare neuropsihologică: Implică teste detaliate care evaluează mai multe aspecte ale cogniției, inclusiv memoria, atenția, limbajul și funcțiile executive.
5. Metode de imagistică cerebrală:
   • RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) și CT (Tomografie Computerizată): Aceste scanări pot detecta modificări structurale în creier, cum ar fi atrofia sau accidentele vasculare.
   • PET scan (Tomografie cu Emisie de Pozitroni): Utilizată pentru a observa activitatea metabolică din creier și pentru a identifica depozitele de amiloid, caracteristice bolii Alzheimer.
   • qEEG (Electroencefalograma cantitativă) și BrainMap: Aceste tehnici măsoară activitatea electrică a creierului și pot evidenția anomalii în rețelele neuronale implicate în demență. BrainMap oferă o hartă detaliată a activității cerebrale, ajutând la detectarea zonelor de disfuncție cognitivă și la monitorizarea evoluției tratamentului. Spre deosebire de alte metode, qEEG este neinvazivă și poate evalua funcționarea creierului în timp real, oferind un suport important în diagnostic și în personalizarea tratamentului.

Opțiuni de tratament pentru demență

Nu există un tratament curativ pentru demență, dar mai multe opțiuni terapeutice pot ajuta la încetinirea progresiei bolii și la gestionarea simptomelor. Iată principalele opțiuni de tratament:

1. Medicație:
   • Inhibitori de colinesterază: Aceste medicamente sunt utilizate pentru a crește nivelurile de acetilcolină, un neurotransmițător esențial pentru memorie și învățare.
   • Memantină: Aceasta reglează activitatea glutamatului, un alt neurotransmițător implicat în funcțiile cognitive.
   • Medicamente pentru simptome comportamentale: În unele cazuri, pot fi necesare antipsihotice, antidepresive sau anxiolitice pentru a gestiona simptome precum agitația sau depresia.
2. Terapia cognitivă și ocupațională: Acestea sunt terapii menite să ajute pacienții să își păstreze funcțiile cognitive și abilitățile de viață zilnică cât mai mult timp posibil. Terapia cognitivă implică activități care stimulează creierul, cum ar fi jocuri de memorie și exerciții mentale, iar terapia ocupațională se concentrează pe îmbunătățirea independenței în activitățile zilnice.
3. Suport psihologic: Suportul psihologic pentru pacienți și familiile acestora este esențial pentru a face față schimbărilor provocate de demență. Consilierea poate ajuta la gestionarea emoțiilor, iar grupurile de sprijin pot oferi un sentiment de comunitate.
4. Neurofeedback: Neurofeedback-ul este o metodă neinvazivă de reglare a activității creierului, bazată pe biofeedback, care ajută pacienții să-și antreneze creierul pentru a funcționa mai eficient. Prin monitorizarea în timp real a undelor cerebrale, neurofeedback-ul permite individului să învețe cum să își autoregleze activitatea cerebrală. În cazul pacienților cu demență, această tehnică poate ajuta la îmbunătățirea concentrării, memoriei și stării de vigilență. Neurofeedback-ul este o alternativă promițătoare și neinvazivă la tratamentele medicamentoase, fără efecte secundare, care poate îmbunătăți calitatea vieții și încetini declinul cognitiv.
5. Terapia prin stimulare cognitivă: Aceasta include diverse activități de grup menite să stimuleze procesele cognitive și să ofere o formă de interacțiune socială.
6. Dietă și stil de viață sănătos: Dieta mediteraneană, bogată în fructe, legume, pește și grăsimi sănătoase, a fost asociată cu un risc mai mic de declin cognitiv. Exercițiile fizice regulate, somnul de calitate și gestionarea stresului sunt, de asemenea, esențiale pentru a susține sănătatea creierului.
7. Fotobiomodulația (PBM) este o metodă non-invazivă de tratament care utilizează lumina de joasă intensitate pentru a stimula regenerarea celulară și pentru a reduce inflamația în creier. Această tehnologie emite unde de lumină roșie și aproape infraroșie, care penetrează țesuturile și ajung la celulele neuronale, activând mecanismele de autoreparare și îmbunătățind funcționarea mitocondrială. Studiile recente sugerează că PBM poate reduce acumularea plăcilor de beta-amiloid și a tau-urilor, molecule care sunt responsabile pentru distrugerea celulelor neuronale în demență, în special în boala Alzheimer.

Beneficiile fotobiomodulației includ îmbunătățirea fluxului sanguin cerebral, stimularea neuroplasticității și reducerea stresului oxidativ, toate acestea contribuind la încetinirea declinului cognitiv. Pacienții care au urmat sesiuni regulate de PBM au raportat îmbunătățiri semnificative în memorie, concentrare și starea generală de bine. Deși este relativ nouă în domeniul demenței, fotobiomodulația oferă o alternativă promițătoare la metodele tradiționale, fiind o soluție neinvazivă și fără efecte secundare majore.

Neurofeedback pentru demență – O soluție neinvazivă și eficientă

Neurofeedback-ul oferă o alternativă sigură și neinvazivă la tratamentele convenționale. Prin această tehnică, activitatea electrică a creierului este monitorizată și ajustată în timp real, ceea ce poate conduce la o funcționare cerebrală mai echilibrată și eficientă. Neurofeedback-ul ajută la îmbunătățirea memoriei, concentrării și chiar la reducerea anxietății sau agitației în demență.

Terapia Neurofeedback Plus: combinația optimă între neurofeedback, fotobiomodulație și coerența inimă-creier

Terapia Neurofeedback Plus este o abordare avansată și integrativă care îmbină beneficiile neurofeedback-ului, fotobiomodulației (PBM) și coerenței inimă-creier pentru a obține rezultate superioare în tratarea demenței. În timp ce neurofeedback-ul ajută la reglarea undelor cerebrale și îmbunătățirea funcțiilor cognitive prin monitorizarea în timp real a activității neuronale, fotobiomodulația sprijină acest proces prin stimularea regenerării celulare și creșterea fluxului sanguin cerebral.

Adăugarea tehnicilor de coerență inimă-creier intensifică și mai mult eficiența terapiei. Prin crearea unei armonii între activitatea inimii și a creierului, pacienții pot obține o stabilizare emoțională mai bună, reducerea stresului și o claritate mentală sporită, toate contribuind la o îmbunătățire semnificativă a funcțiilor cognitive. Această combinație sinergică – neurofeedback pentru optimizarea activității cerebrale, PBM pentru refacerea celulară și coerența inimă-creier pentru echilibrul emoțional – face din Neurofeedback Plus un tratament holistic și neinvaziv. Îmbunătățirile în memorie, concentrare și calitatea vieții sunt notabile, oferind pacienților cu demență o recuperare mai eficientă și de lungă durată.

Dacă dumneavoastră sau cineva drag suferă de demență, terapia Neurofeedback Plus poate oferi o metodă modernă și sigură de tratament, care completează terapia convențională. Consultarea cu un specialist în neurofeedback vă poate ajuta să explorați această metodă inovatoare, capabilă să îmbunătățească calitatea vieții pacienților cu demență fără utilizarea medicamentelor.

Referință:

• Luijmes, R.E., Sjaak Pouwels and Jacko Boonman (2016). The effectiveness of neurofeedback on cognitive functioning in patients with Alzheimer’s disease: Preliminary results. Neurophysiologie Clinique, [online] 46(3), pp.179–187. doi:https://doi.org/10.1016/j.neucli.2016.05.069.
• Irini Vilou, Aikaterini Varka, Dimitrios Parisis, Afrantou, T. and Ioannidis, P. (2023). EEG-Neurofeedback as a Potential Therapeutic Approach for Cognitive Deficits in Patients with Dementia, Multiple Sclerosis, Stroke and Traumatic Brain Injury. Life, [online] 13(2), pp.365–365. doi:https://doi.org/10.3390/life13020365.
• ‌Trambaiolli, L.R., Cassani, R., David and Falk, T.H. (2021). Neurofeedback and the Aging Brain: A Systematic Review of Training Protocols for Dementia and Mild Cognitive Impairment. Frontiers in Aging Neuroscience, [online] 13. doi:https://doi.org/10.3389/fnagi.2021.682683.

‌