De ce uit și nu mă concentrez

Toată lumea uită. Uiți unde ai pus cheile, parola unui cont pe care îl deschizi de 2 ori pe an sau ce ai mâncat marțea trecută, iar asta e felul normal în care funcționează memoria, care nu e făcută să păstreze tot.

Ce merită urmărit e schimbarea. Problema începe când uitarea arată altfel decât la tine acum un an: uiți lucruri pe care înainte nu le uitai, pierzi firul în mijlocul unei fraze, recitești mesajele ca să le înțelegi, iar la muncă îți scapă detalii pe care le observă colegii înaintea ta.

Și încă un lucru bun de știut înainte de restul. Un grup internațional de cercetători care studiază de ani de zile senzația că memoria scade a publicat în 2020 în The Lancet Neurology o analiză care arată că majoritatea oamenilor cu această senzație nu ajung la un declin progresiv. Un studiu pe adulți tineri publicat în 2025 a mers mai departe și a găsit că plângerile despre memorie nu aveau legătură cu rezultatele reale la testele de memorie. Aveau legătură cu starea de depresie.

Asta nu înseamnă că îți imaginezi. Înseamnă că senzația e reală, dar cauza ei stă de multe ori în altă parte decât în memoria propriu-zisă.

Memoria de lucru e spațiul mic în care ții ce faci chiar acum, de pildă un cod primit prin SMS până îl tastezi sau ideea cu care voiai să închei o frază. E un spațiu mic, iar grijile intră în el.

O meta-analiză publicată în 2016, pe 177 de grupuri de participanți și peste 22.000 de oameni, a găsit că anxietatea merge constant împreună cu o memorie de lucru mai slabă. Efectul a fost cel mai mare la sarcinile în care informația trebuie actualizată continuu, adică exact genul de efort pe care îl cere o zi de birou cu 20 de lucruri deschise deodată.

Stresul care ține luni de zile adaugă ceva peste asta. O recenzie publicată în Nature Reviews Neuroscience descrie cum expunerea îndelungată la hormonii de stres atinge structurile creierului care țin de memorie și de reglarea emoțiilor, iar cel mai cunoscut dintre acești hormoni e cortizolul.

De aici vine un tipar pe care îl recunosc mulți. În concediu memoria merge bine, iar în săptămâna cu termene nu mai știi unde ți-ai pus telefonul, deși îl ții în mână. Dacă nu ești sigur ce simți, stres obișnuit sau anxietate, diferența e explicată pe larg în ghidul despre anxietate și atacuri de panică.

Există o cauză care se deosebește de toate celelalte prin vechime. ADHD-ul nu apare la 35 de ani, fiindcă diagnosticul cere ca semnele să fi existat încă din copilărie, doar că la mulți adulți nu l-a observat nimeni la vremea lui.

Cifrele arată cât de des se întâmplă asta. O meta-analiză publicată în 2021 în Journal of Global Health estimează că aproximativ 2,6% dintre adulți au un ADHD care a început în copilărie și a continuat, iar datele Organizației Mondiale a Sănătății, adunate din 20 de anchete naționale, arată că la adulți tulburarea e foarte puțin recunoscută și și mai puțin tratată. Mulți ajung la medic pentru anxietate sau pentru depresie, iar ADHD-ul din spatele lor rămâne nevăzut.

Cum îți dai seama dacă merită să te gândești la asta? Uită-te înapoi la anii de școală. Dacă temele se făceau pe ultima sută de metri, lucrurile se pierdeau des, iar mintea pleca în mijlocul orei la fel cum pleacă acum în mijlocul ședinței, tiparul e vechi și nu ține de oboseala de anul acesta. Despre cum arată ADHD-ul la vârsta adultă am scris separat, în articolul despre ADHD la adulți.

Ai citit probabil că ecranele și multitaskingul îți strică atenția. Studiul care a pornit discuția a fost publicat în 2009 în PNAS și a găsit că oamenii care folosesc multe ecrane deodată se lasă mai ușor distrași de lucruri care nu au legătură cu ce fac.

Povestea s-a complicat după aceea. Când alți cercetători au repetat testele, rezultatul a ținut doar în puține cazuri, iar o meta-analiză din 2017 a găsit o legătură slabă care dispare după corecția pentru studiile mici. O recenzie din 2018 înclină spre ideea că efectul există, dar recunoaște că nimeni nu știe încă ce e cauză și ce e efect.

Așa că nu putem spune cinstit că telefonul îți scade atenția pe termen lung. Poți afla însă singur dacă la tine contează, cu un experiment simplu de o săptămână, cu notificările oprite în orele de lucru. Dacă vrei să înțelegi ce se întâmplă în creier cu rețelele sociale, am scris despre asta în articolul despre trauma digitală.

O evaluare la Institutul BrainMap pornește de la o hartă a activității electrice a creierului, adică o înregistrare EEG cantitativă, citită împreună cu istoricul tău și cu chestionarele. Nu înlocuiește analizele de sânge și nici consultul unui neurolog, iar dacă ceva din ce ne spui cere unul dintre ele, îți spunem asta înainte de orice altceva.

Unde ajută e la ordinea pieselor. Când ai deodată somn prost, anxietate și o concentrare care s-a dus, e greu de spus ce trage pe ce, iar harta, pusă lângă discuție, ne arată mai limpede de unde merită pornit. Asta e și ideea evaluării pentru ceață mentală și concentrare.

Dacă evaluarea arată că are sens, pasul următor poate fi un program de antrenament cerebral, construit pe ce s-a măsurat și pe ce te încurcă în viața de zi cu zi. Ținta și ritmul le stabilim împreună, după hartă.

Dacă te-ai recunoscut în ce ai citit, primul pas la noi e o discuție, nu o decizie. Prima convorbire e gratuită și durează în jur de 20 de minute: ne spui de când uiți, ce s-a schimbat și ce ai verificat deja, iar noi îți spunem sincer dacă o evaluare are sens în cazul tău.

Când răspunsul e că întâi ai nevoie de analize sau de un medic, îl primești la fel de direct. Se întâmplă des, și e în regulă să fie așa.

Programează o discuție gratuită 037 171 0020