”Cum pot să mă integrez într-un grup când toți se uită insistent la mine?”

Simți că nu-ți poți controla gesturile și mișcările? Lumea se uită ciudat la tine când începi să repeți involuntar sunete și zgomote?

Te-ai săturat să simți rușine și teamă când e rândul tău să ții o prezentare la școală, facultate sau la muncă?

Acestea sunt trăirile comune ale persoanelor ce suferă de Sindromul Tourette. Chiar dacă își fac simțită prezența zilnic, e foarte greu să te obișnuiești cu ele sau să le treci cu vederea.

Pe lângă faptul că-ți afectează viața socială și încrederea în tine, te încurcă să-ți atingi potențialul personal și profesional. 

Însă nu e nevoie să trăiești așa toată viața… poți trata manifestările Sindromului Tourette! 

Capătă control asupra ticurilor specifice Sindromului Tourette

Aproximativ 78.000.000 de oameni suferă de Sindromul Tourette în întreaga lume. 

Deși simptomele nu sunt dăunătoare sau periculoase, acestea îți afectează viața de zi cu zi și relațiile sociale. 

De aceea, la Institutul Brain Map Neuroscience din Brașov folosim o tehnologie revoluționară de Neurofeedback bazată pe știința creierului, care te ajută să controlezi ticurile specifice Tourette.

Folosind o nouă aparatură medicală exclusivă, fabricată și omologată în S.U.A., terapia se bazează pe ”corectarea” dezechilibrului fizico-chimic din sistemul nervos central. Astfel, pacientul devine conștient de ticurile sale și le poate opri voluntar.

Toată procedura este nedureroasă și nu provoacă reacții secundare. Nu implică stimuli electrici sau alte proceduri periculoase și ineficiente. 

Această aparatură medicală a fost folosită inițial la antrenamentele cosmonauților și astronauților de la NASA, pentru a îmbunătăți abilitatea de concentrare a piloților în situații foarte stresante. 

Acum poți beneficia și tu de efectele terapiei prin Neurofeedback chiar în România

Ce este Sindromul Tourette și cum se manifestă?

Sindromul Tourette este o tulburare neuropsihiatrică ce debutează în copilărie și se caracterizează prin prezența ticurilor motorii și vocale involuntare. Este numit după medicul francez Georges Gilles de la Tourette, care a descris pentru prima dată afecțiunea în secolul al XIX-lea.

Caracteristici și evoluție

♦ Debut: De obicei, între vârsta de 5 și 7 ani.

♦ Evoluție: Ticurile ating de obicei un maxim de severitate în jurul vârstei de 10-12 ani, după care frecvența și intensitatea lor pot să scadă în adolescență și la maturitate.

♦ Variabilitate: Severitatea și tipul ticurilor pot varia de la o zi la alta și în funcție de stresul emoțional sau de alte stimuli externi.

♦ Comorbidități: Este frecvent asociat cu alte tulburări, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), anxietatea și depresia.

Tipuri de ticuri

Ticuri motorii

◊ Simple: Mișcări rapide și repetitive ale unor grupe musculare, cum ar fi clipitul des, ridicarea umerilor sau grimasele faciale.

◊ Complexe: Mișcări coordonate mai elaborate, care pot include sărituri, atingerea altor persoane sau obiecte și mișcări specifice ale corpului.

Ticuri vocale

◊ Simple: Sunete involuntare precum tușitul, grăitul, șuieratul sau mormăitul.

◊ Complexe: Expresii verbale mai complexe, inclusiv repetarea cuvintelor sau frazelor (ecolalie), rostirea unor cuvinte nepotrivite (coprolalie) sau schimbarea tonului vocii.

Cauzele ticurilor motorii sau verbale

Cauzele ticurilor motorii și verbale nu sunt pe deplin înțelese, dar cercetările sugerează că acestea implică o combinație de factori genetici, neurobiologici și de mediu.

Factori genetici

♦ Ereditatea: Sindromul Tourette și alte tulburări tic au o componentă genetică puternică. Este frecvent întâlnit în familiile unde există un istoric de tulburări tic sau alte tulburări neuropsihiatrice.
♦ Gene specifice: Deși nu s-au identificat gene specifice care să fie responsabile pentru sindromul Tourette, se crede că mai multe gene contribuie la predispoziția pentru această tulburare.

Factori neurobiologici

♦ Neurotransmițătorii: Anomalii în neurotransmițători, în special dopamina, serotonina și glutamatul, sunt implicate în patofiziologia ticurilor. Disfuncțiile acestor sisteme neurotransmițătoare pot afecta regiunile creierului care controlează mișcările și comportamentele.
♦ Regiunile cerebrale: Cercetările indică faptul că ticurile sunt legate de disfuncții în circuitele neuronale care implică ganglionii bazali, cortexul frontal și alte regiuni ale creierului care reglează mișcările și comportamentul.

Factori de mediu

♦ Complicații perinatale: Stresul maternal, infecțiile în timpul sarcinii și alte complicații perinatale pot crește riscul apariției ticurilor.
♦ Infectii și inflamații: Unele studii sugerează că infecțiile streptococice și răspunsurile autoimune ulterioare ar putea juca un rol în declanșarea ticurilor la anumite persoane susceptibile.

Factori declanșatori ai ticurilor

Există mai mulți factori care pot declanșa sau agrava ticurile motorii și vocale. Acești factori pot varia de la o persoană la alta și pot include:

• Stres emoțional și anxietate: Evenimente stresante (ex. examene, conflicte familiale); Sentimente de anxietate sau neliniște.
• Excitație și suprastimulare: Situații entuziasmante sau activități stimulante. Jocurile video sau activitățile care necesită o atenție sporită.
• Oboseala: Lipsa de somn sau oboseala excesivă.
• Plictiseala sau inactivitatea: Perioadele de inactivitate sau lipsa de stimulare mentală.
• Medii de presiune socială: Medii sociale în care persoana se simte evaluată sau judecată.
• Modificări în rutină: Schimbările bruște de program sau rutină zilnică.
• Stimulii senzoriali: Sunete puternice sau lumini strălucitoare.Îmbrăcămintea incomodă sau alte disconforturi fizice.
• Obiceiuri alimentare și substanțe: Consumul de cofeină sau alte stimulente. Dieta nesănătoasă sau mese neregulate.
• Boli și infecții: Episoade de boală sau infecții recente.
• Factori psihologici: Sentimente de frustrare, furie sau tristețe intensă.

Gestionarea ticurilor implică identificarea și reducerea expunerii la acești factori declanșatori, precum și implementarea strategiilor terapeutice adecvate pentru a controla simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții.

Diagnosticarea Sindromului Tourette

Diagnosticul sindromului Tourette se bazează pe criterii clinice și istoricul pacientului, deoarece nu există teste de laborator specifice care să confirme prezența tulburării. Procesul de diagnosticare implică evaluarea simptomelor, a duratei acestora și a impactului lor asupra vieții pacientului.

Criterii de diagnostic

Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a cincea (DSM-5), criteriile de diagnostic pentru sindromul Tourette sunt următoarele:

1. Prezența ticurilor multiple:
   • Ticuri motorii multiple și cel puțin un tic vocal trebuie să fie prezente la un moment dat în timpul bolii, dar nu neapărat simultan.
2. Durata simptomelor:
   • Ticurile trebuie să fie prezente de cel puțin un an de la debutul lor inițial. În acest interval, ticurile pot varia în frecvență și intensitate.
3. Debutul simptomelor:
   • Simptomele trebuie să apară înainte de vârsta de 18 ani.
4. Excluderea altor cauze:
   • Simptomele nu trebuie să fie cauzate de efectele fiziologice ale unei substanțe (ex. droguri sau medicamente) sau de o altă afecțiune medicală (ex. boala Huntington sau encefalita).

Evaluarea clinică

Anamneza detaliată

• Istoricul familial și personal al pacientului.
• Debutul și evoluția simptomelor.
• Frecvența, durata și tipurile de ticuri prezente.
• Impactul ticurilor asupra vieții zilnice, performanțelor școlare și relațiilor sociale.

Examinarea fizică și neurologică

• Excluderea altor afecțiuni medicale care ar putea cauza simptome similare.

Evaluarea psihiatrică

• Evaluarea comorbidităților frecvent asociate, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), anxietatea și depresia.

Tratamentul ticurilor în Sindromul Tourette

Tratamentul ticurilor în sindromul Tourette se concentrează pe reducerea severității simptomelor și pe îmbunătățirea calității vieții pacientului. Deoarece simptomele pot varia considerabil, planul de tratament este adesea personalizat pentru a răspunde nevoilor individuale ale fiecărui pacient.

Tratament non-farmacologic

Terapia comportamentală

♦ Terapia de reversie a ticurilor (CBIT): Aceasta este o formă de terapie comportamentală care ajută pacienții să recunoască senzațiile premonitorii care preced ticurile și să dezvolte răspunsuri concurente pentru a suprima ticurile.

♦ Terapia cognitiv-comportamentală (CBT): Utilizată pentru a trata comorbiditățile asociate, cum ar fi anxietatea și tulburarea obsesiv-compulsivă.

Educația și suportul

♦ Educația pacienților și familiilor lor despre sindromul Tourette pentru a reduce stigmatizarea și a îmbunătăți suportul social.

♦ Grupurile de suport pot fi utile pentru a împărtăși experiențe și strategii de coping.

Tehnici de relaxare

♦ Practici de relaxare, cum ar fi meditația, yoga și exercițiile de respirație, pot ajuta la reducerea stresului și la controlul ticurilor.

Tratament farmacologic

Antipsihotice

♦ Medicamente cum ar fi haloperidol, risperidonă și aripiprazol pot fi eficiente în reducerea ticurilor, dar pot avea efecte secundare semnificative, cum ar fi sedarea, creșterea în greutate și efectele extrapiramidale.

Agoniști alfa-adrenergici

♦ Clonidina și guanfacina sunt medicamente care pot ajuta la reducerea ticurilor și sunt adesea preferate datorită profilului lor de efecte secundare mai blânde.

Medicamente pentru ADHD

♦ Atomoxetina și alte medicamente non-stimulante sunt uneori utilizate pentru a trata simptomele ADHD comorbide fără a agrava ticurile.

Medicamente pentru TOC

♦ Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) cum ar fi fluoxetina și sertralina pot fi folosiți pentru a trata simptomele obsesiv-compulsive asociate.

Alte intervenții

Stimularea cerebrală profundă (DBS)

♦ O procedură chirurgicală rezervată cazurilor severe și refractare la tratamentele convenționale. Implică implantarea unor electrozi în creier pentru a modula activitatea neuronală în regiunile implicate în ticuri.

Terapia cu botulinum toxin

♦ Injectarea de toxină botulinică în mușchii specifici poate ajuta la reducerea ticurilor motorii severe prin slăbirea temporară a mușchilor afectați.

Complicații asociate cu lipsa de tratament pentru Sindromul Tourette

Lipsa tratamentului adecvat pentru sindromul Tourette poate duce la multiple complicații care afectează diverse aspecte ale vieții pacientului:

◊ Dificultăți academice

Ticurile și comorbiditățile asociate, cum ar fi ADHD, pot interfera cu concentrarea și performanțele școlare, ducând la rezultate academice slabe și abandon școlar.

◊ Probleme emoționale și psihologice

Frustrarea, anxietatea și depresia sunt frecvent asociate cu sindromul Tourette și pot fi exacerbate de stigmatizare și izolare socială.

◊ Dificultăți sociale

Ticurile pot atrage atenția nedorită și pot conduce la bullying, respingere socială și dificultăți în relațiile interpersonale.

◊ Impact asupra vieții de familie

Familia poate experimenta stres și tensiune din cauza comportamentului copilului și a dificultății de a gestiona ticurile și comorbiditățile asociate.

◊ Probleme de autoevaluare și stima de sine

Copiii și adolescenții cu sindrom Tourette pot dezvolta o imagine de sine negativă și o stimă de sine scăzută din cauza conștientizării simptomelor și a reacțiilor celor din jur.

◊ Dificultăți profesionale

Adulții cu sindrom Tourette pot întâmpina provocări în menținerea unui loc de muncă din cauza ticurilor și a comorbidităților, afectând stabilitatea financiară și cariera profesională.

◊ Complicații fizice

Ticurile motorii severe și repetate pot duce la disconfort fizic, dureri musculare și articulații afectate.

Tratamentul sindromului Tourette este esențial pentru a gestiona simptomele, a reduce impactul ticurilor asupra vieții de zi cu zi și a preveni complicațiile asociate cu lipsa tratamentului adecvat. Un plan de tratament bine structurat și adaptat nevoilor individuale poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților cu sindrom Tourette.

Cum funcționează Terapia Neurofeedback Plus în combaterea manifestărilor specifice pentru Tourette?

Terapia Neurofeedback Plus este o metodă inovatoare de tratament care combină trei tehnici complementare: neurofeedback, fotobiomodulația și antrenamentul pentru coerența inimă-creier. Această combinație are potențialul de a oferi beneficii semnificative în gestionarea simptomelor sindromului Tourette prin abordarea diverselor aspecte ale disfuncțiilor neuronale și fiziologice.

1. Neurofeedback

Ce este neurofeedback-ul?

Neurofeedback-ul este o formă de biofeedback care monitorizează activitatea cerebrală și oferă feedback în timp real pacientului, ajutându-l să învețe să autoregleze activitatea neuronală.

Cum ajută în sindromul Tourette?

♦ Autoreglarea activității cerebrale: Activitatea cerebrală este reglată prin intermediul stimulilor vizuali și auditivi, ceea ce poate reduce frecvența și intensitatea ticurilor într-un mod non-invaziv.

♦ Reducerea stresului: Neurofeedback-ul poate contribui la scăderea nivelului de stres și anxietate, factori care pot agrava ticurile.

♦ Îmbunătățirea funcției executive: Prin antrenamentul neurofeedback, funcțiile executive ale creierului (cum ar fi atenția, planificarea și controlul impulsurilor) pot fi îmbunătățite, ceea ce ajută la gestionarea simptomelor.

2. Fotobiomodulația

Ce este fotobiomodulația?

Fotobiomodulația (PBM) implică utilizarea luminii pentru a stimula procesele biologice la nivel celular.

Cum ajută în sindromul Tourette?

♦ Reducerea inflamației: PBM poate reduce inflamația neuronală, care poate contribui la disfuncțiile cerebrale asociate cu sindromul Tourette.

♦ Îmbunătățirea funcției mitocondriale: Prin stimularea producției de energie la nivel celular, PBM poate îmbunătăți funcționarea neuronală și poate ajuta la reducerea ticurilor.

♦ Neuroprotecție: PBM poate promova regenerarea și protecția neuronilor, contribuind astfel la stabilizarea activității cerebrale.

3. Coerența inimă-creier

Ce este coerența inimă-creier?

Coerența inimă-creier se referă la starea în care ritmul cardiac și activitatea cerebrală sunt sincronizate și armonizate, ceea ce duce la o funcționare optimă a întregului sistem nervos.

Cum ajută în sindromul Tourette?

♦ Reducerea stresului și anxietății: Tehnicile de antrenament pentru coerența inimă-creier, cum ar fi respirația controlată, pot reduce nivelul de stres și anxietate, diminuând astfel frecvența și severitatea ticurilor.

♦ Îmbunătățirea reglării emoționale: Prin promovarea unui echilibru între sistemul nervos simpatic și cel parasimpatic, coerența inimă-creier poate îmbunătăți capacitatea de autoreglare emoțională a pacientului.

Terapia Neurofeedback Plus, prin integrarea acestor trei abordări complementare, oferă o modalitate holistică și inovatoare de a gestiona sindromul Tourette, abordând atât simptomele principale, cât și factorii subiacenți care contribuie la manifestările acestei tulburări.

Scapă definitiv de manifestările Tourette cu Neurofeedback Plus!

Imaginează-ți cât de mult ți s-ar schimba viața dacă ai putea trăi fără ticurile deranjante:

✅Îți construiești o viață socială mai plăcută

✅Capeți mai multă încredere în tine

✅Lași o primă impresie mult mai bună

✅Devine mult mai ușor să te integrezi în societate

Prin terapia Neurofeedback Plus, poți recăpăta controlul asupra gesturilor tale și trăi o viață mult mai calitativă decât până acum. Iar noi te putem ajuta să faci asta!

Dacă ai alte întrebări despre procedură sau vrei să afli dacă este potrivită pentru tine, programează-te acum pentru o discuție telefonică gratuită de 15 minute cu unul din specialiștii noștri.