Ce este schizofrenia?

Schizofrenia este o tulburare psihică severă și cronică, caracterizată printr-o pierdere a contactului cu realitatea, afectând gândirea, percepția, emoțiile și comportamentul unei persoane. Aceasta este definită ca o tulburare psiho-organică, care afectează capacitatea de a discerne între real și imaginar, implicând de multe ori halucinații, idei delirante și tulburări de comportament. În contrast cu tulburările psihotice acute, schizofrenia este o afecțiune de lungă durată, care necesită tratament continuu și monitorizare atentă. 

Termenul „schizofrenie” provine din greaca veche, unde „schizo” înseamnă „a separa” și „phren” se referă la „minte”, sugerând fragmentarea proceselor mentale.

Istoria diagnosticului de schizofrenie a evoluat semnificativ de-a lungul secolelor. Primele descrieri ale unor stări de tip schizofrenic datează din scrierile lui Emil Kraepelin, un pionier al psihiatriei moderne, care a descris „demența precoce” ca o tulburare distinctă de celelalte tulburări psihotice. Ulterior, psihiatrul elvețian Eugen Bleuler a introdus termenul „schizofrenie” în 1908, subliniind că nu toți pacienții prezintă o degradare mintală severă, ci mai degrabă o „dublare” a personalității și o disociere a funcțiilor mentale. Diagnosticul a fost rafinat pe măsură ce cercetarea a avansat, incluzând în prezent criterii bine stabilite pentru identificarea și diferențierea sa de alte tulburări psihice.

Potrivit DSM-5, Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, schizofrenia este diagnosticată pe baza unui set de criterii riguroase. Printre acestea, pacientul trebuie să prezinte cel puțin două simptome din cinci posibile: halucinații, idei delirante, vorbire dezorganizată, comportament catatonic sau dezorganizat și simptome negative (precum lipsa emoțiilor). De asemenea, simptomele trebuie să fie prezente pentru o perioadă minimă de șase luni și să interfereze semnificativ cu funcționarea socială, profesională sau personală a individului. Aceste criterii permit o identificare clară a schizofreniei, stabilind diagnosticul pe baza unor semne și simptome persistente și specifice.

Deși atât schizofrenia, cât și psihozele pot implica o pierdere a contactului cu realitatea, există diferențe esențiale între acestea. Schizofrenia este o tulburare psihotică cronică și mult mai complexă, caracterizată prin simptome negative și dezorganizare cognitivă pe termen lung. Psihozele, pe de altă parte, sunt simptome ce pot apărea și în alte tulburări mentale (precum depresia psihotică) sau pot fi cauzate de factori externi, cum ar fi consumul de substanțe sau traume. În acest sens, schizofrenia este considerată o formă de psihoză „primară”, distinctă prin persistența și diversitatea simptomelor, precum și prin impactul profund asupra vieții individului.

Cauze și factori de risc/agravanți pentru schizofrenie

Predispoziția genetică este unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru schizofrenie. Studiile au arătat că riscul de a dezvolta această tulburare crește semnificativ dacă un membru al familiei suferă de schizofrenie, riscul fiind mai mare în cazul rudelor de gradul întâi. Cercetările genetice sugerează că mai multe gene contribuie la vulnerabilitatea față de schizofrenie, însă nu există o genă unică responsabilă, ci mai degrabă o interacțiune complexă între gene.

Anomalii neurobiologice sunt adesea observate în creierul persoanelor cu schizofrenie, iar acestea pot juca un rol semnificativ în apariția bolii. Imagistica cerebrală a arătat că pacienții cu schizofrenie au frecvent structuri și funcții cerebrale alterate, în special în regiuni precum cortexul prefrontal și lobul temporal. Aceste modificări pot influența funcțiile cognitive și comportamentale, susținând ipoteza conform căreia schizofrenia este o tulburare neurobiologică.

Factorii de mediu au fost de asemenea corelați cu riscul de a dezvolta schizofrenie. Experiențele traumatice din copilărie, neglijarea sau abuzul parental și expunerea la stres intens pe perioade îndelungate pot contribui la apariția tulburării. De asemenea, expunerea prenatală la infecții virale, malnutriție maternă și complicații în timpul nașterii sunt asociați cu un risc crescut de schizofrenie.

Consumul de substanțe este considerat un factor agravant major, mai ales în rândul celor predispuși genetic. Substanțe precum canabisul, amfetaminele și cocaina pot declanșa simptome psihotice și agrava manifestările schizofrenice existente. Unele cercetări sugerează că consumul de canabis în adolescență poate crește semnificativ riscul de schizofrenie la cei predispuși genetic, afectând dezvoltarea normală a creierului.

Factori socio-economici și izolarea socială pot juca un rol semnificativ în evoluția schizofreniei. Persoanele care trăiesc în comunități dezavantajate, se confruntă cu discriminare, sau suferă de izolare socială sunt mai vulnerabile la stresuri severe și la simptome psihotice. De asemenea, lipsa unui sprijin social stabil și absența accesului la servicii medicale pot duce la agravarea și cronicizarea simptomelor schizofrenice.

Tipuri de schizofrenie

Schizofrenia a fost anterior clasificată în mai multe tipuri, precum paranoică, catatonică, dezorganizată, nediferențiată și reziduală. Deși aceste categorii nu mai sunt utilizate oficial în DSM-5, ele rămân utile pentru a înțelege varietatea de simptome și manifestări ale schizofreniei. Iată descrierea fiecărui tip, bazată pe simptomele predominante:

• Schizofrenia Paranoică 

Este caracterizată prin prezența predominantă a ideilor delirante și a halucinațiilor auditive. Persoanele cu acest tip de schizofrenie pot avea convingeri false persistente, cum ar fi idei de persecuție sau de grandoare, crezând, de exemplu, că sunt ținta unor conspirații sau că au o importanță specială. Halucinațiile sunt adesea de natură auditivă (voci care comentează acțiunile persoanei), iar funcționarea cognitivă și emoțională rămâne relativ intactă. Persoanele cu schizofrenie paranoică sunt adesea tensionate, suspicioase și retrase, dar pot avea un grad mai mare de control asupra comportamentului și gândirii față de alte tipuri de schizofrenie.

• Schizofrenia Catatonică 

Acest tip de schizofrenie este caracterizat prin tulburări severe ale mișcării, care pot varia de la o stare de imobilitate completă (catatonie) până la o activitate excesivă, agitată și fără scop. Persoanele cu schizofrenie catatonică pot adopta poziții rigide pentru perioade lungi de timp sau pot imita mișcările și vorbele altora, o caracteristică denumită ecolalie și ecopraxie. Aceste simptome sunt adesea asociate cu o afectare semnificativă a capacității de a interacționa cu mediul. Schizofrenia catatonică este relativ rară, iar tratamentul poate include intervenții medicale specifice pentru gestionarea simptomelor motorii.

• Schizofrenia Dezorganizată (sau Hebefrenică) 

Este caracterizată de gândire dezorganizată, vorbire incoerentă și comportament haotic. Persoanele cu schizofrenie dezorganizată au dificultăți în exprimarea ideilor coerente și pot prezenta emoții inadecvate sau platitudini emoționale. De exemplu, pot izbucni în râs în situații serioase sau pot părea complet detașați emoțional. Funcționarea socială și personală este grav afectată, iar capacitatea de a desfășura activități zilnice simple este compromisă. Acest tip este considerat unul dintre cele mai severe și implică o nevoie crescută de suport și îngrijire.

• Schizofrenia Nediferențiată 

Acest tip de schizofrenie include simptome care nu se încadrează clar într-o anumită categorie, ci reprezintă un amestec de caracteristici din alte tipuri de schizofrenie. Persoanele cu schizofrenie nediferențiată pot prezenta halucinații, idei delirante, comportament dezorganizat și simptome catatonice fără o predominanță clară a unuia dintre aceste aspecte. Acest diagnostic era folosit în trecut pentru persoanele cu simptome complexe și variate, care nu se încadrau în mod specific în alte tipuri.

• Schizofrenia Reziduală 

Schizofrenia reziduală este caracterizată prin absența simptomelor psihotice acute, dar persoana prezintă încă simptome negative sau cognitive. Persoanele cu schizofrenie reziduală pot avea o diminuare semnificativă a motivației, a expresiei emoționale și a capacității de a interacționa social, chiar dacă halucinațiile și ideile delirante au dispărut sau sunt reduse. Acest tip apare adesea după fazele acute ale schizofreniei și reflectă o stare de „remisie parțială”, în care individul continuă să aibă dificultăți de funcționare și are nevoie de sprijin psihosocial constant.

Simptomele schizofreniei

1. Halucinațiile sunt percepții senzoriale false care apar în absența unui stimul real, cel mai frecvent halucinații auditive. Persoanele cu schizofrenie aud adesea voci care le comandă, le critică sau comentează acțiunile, provocând disconfort și confuzie. Deși mai rare, halucinațiile vizuale, olfactive sau tactile pot apărea, contribuind la o stare constantă de anxietate și stres.

2. Ideile delirante sunt credințe false, ferme, care nu sunt influențate de realitate sau rațiune. Printre acestea, se numără adesea ideile de persecuție (convingerea că cineva dorește să facă rău), ideile de grandoare (persoana crede că are puteri speciale sau este importantă) și ideile de control (credința că gândurile sau acțiunile îi sunt manipulate). Ideile delirante duc la izolare socială și la o percepție distorsionată a realității.

3. Gândirea și vorbirea dezorganizată se manifestă prin dificultăți în exprimarea ideilor și în urmărirea unui fir logic al gândirii. Vorbirea poate deveni incoerentă, iar propozițiile pot fi lipsite de sens sau confuze pentru interlocutori. Aceste persoane trec de la un subiect la altul fără o legătură clară între ele, făcând comunicarea și relaționarea dificilă.

4. Comportamentul dezorganizat sau catatonic poate include o gamă largă de comportamente anormale, de la lipsa de reacție și mișcări repetitive, până la agitație excesivă sau lipsa totală a mișcării (catatonie). Persoanele cu comportament dezorganizat pot manifesta gesturi bizare, un comportament inadecvat social și pot adopta poziții corporale rigide pentru perioade lungi de timp, reflectând afectarea gravă a capacității de a controla și exprima comportamentul.

5. Simptomele negative includ lipsa emoțiilor (afect plat), pierderea motivației (avoliție), dificultăți în vorbire (alogie) și retragerea socială. Aceste simptome duc la o diminuare a interesului pentru activități, relații și viață în general, contribuind la o calitate a vieții scăzută. Simptomele negative sunt adesea mai greu de observat, dar au un impact major asupra funcționării și recuperării persoanei.

Semne și simptome ale schizofreniei în copilărie

Identificarea schizofreniei în copilărie este complexă, deoarece simptomele sunt adesea mai subtile și mai greu de interpretat. Totuși, există semne timpurii care pot sugera o predispoziție la schizofrenie sau un risc de a dezvolta această tulburare în viața adultă.

1. Probleme de dezvoltare socială și comportamentală: Copiii predispuși la schizofrenie pot avea dificultăți în a relaționa cu ceilalți și pot prezenta un comportament retras. Adesea, aceștia evită contactul vizual, nu răspund la stimuli emoționali și pot părea dezinteresați de activități sociale sau de relaționare cu colegii. De asemenea, dificultățile de învățare și problemele de atenție pot apărea încă din perioada copilăriei.

2. Halucinații și idei bizare: Copiii cu risc de schizofrenie pot relata percepții neobișnuite, cum ar fi halucinațiile auditive (voci imaginare), chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna evidente. De asemenea, pot exprima convingeri ciudate sau fantezii intense despre sine, lume sau roluri imaginare care se intensifică odată cu trecerea timpului.

3. Întârzieri în dezvoltarea motorie și cognitivă: Unii copii prezintă întârzieri în dezvoltarea abilităților motorii fine sau în achiziția limbajului, comparativ cu ceilalți copii de aceeași vârstă. Pot avea dificultăți în coordonare și pot manifesta comportamente repetitive, stereotipe, care devin mai evidente în situații de stres.

4. Simptome negative timpurii: Unii copii pot arăta lipsă de expresivitate emoțională, apatie și o scădere a motivației chiar de la o vârstă fragedă. Lipsa de expresie facială și dificultățile în a experimenta plăcere (anhedonie) pot fi semne de avertizare pentru predispoziția la schizofrenie.

Este important ca semnele și simptomele timpurii să fie monitorizate cu atenție de către părinți și profesioniști, deoarece intervenția precoce poate contribui la reducerea severității simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții copilului.

Diagnosticarea schizofreniei

Schizofrenia este o tulburare complexă, a cărei diagnosticare implică o evaluare detaliată a simptomelor și a istoricului pacientului. De obicei, schizofrenia este diagnosticată începând de la vârsta adolescenței târzii până în jurul vârstei de 30 de ani, deoarece simptomele devin mai evidente odată cu maturizarea creierului și a sistemului nervos central. În mod tipic, simptomele inițiale apar în jurul vârstei de 18–25 de ani la bărbați și puțin mai târziu la femei, între 25 și 35 de ani. Această fereastră temporală este semnificativă deoarece creierul continuă să se dezvolte până în adolescența târzie, iar manifestările caracteristice ale schizofreniei pot fi mai clare și mai persistente odată ce maturizarea creierului este completă.

Identificarea Predispoziției pentru Schizofrenie

Deși diagnosticul formal al schizofreniei nu se poate pune la copii, există cercetări care sugerează că anumite comportamente și simptome la vârste mai fragede pot indica o predispoziție. Această predispoziție este adesea determinată de factori genetici, probleme de dezvoltare și anomalii neurologice care pot apărea în copilărie. Evaluările psihologice și psihiatrice pot detecta semne de risc, iar tehnicile de neuroimagistică și testele cognitive pot ajuta la identificarea unor modele de funcționare a creierului care indică vulnerabilitate la schizofrenie. Totuși, aceste semne timpurii nu sunt suficiente pentru un diagnostic oficial și sunt folosite doar pentru a monitoriza riscul.

Metodele standard de diagnosticare

Pentru a diagnostica schizofrenia, profesioniștii se bazează pe criteriile stabilite de DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale). Aceste criterii necesită prezența a cel puțin două simptome principale, precum halucinațiile, ideile delirante, gândirea dezorganizată, comportamentul catatonic sau simptomele negative. În plus, aceste simptome trebuie să fie prezente cel puțin șase luni și să afecteze semnificativ funcționarea socială și profesională. Diagnosticul este pus de obicei de un psihiatru, care evaluează simptomele, istoricul familial și starea mentală generală a pacientului.

Rolul tehnicilor de imagistică cerebrală în diagnosticare

Pe lângă evaluarea clinică, tehnicile de imagistică cerebrală, precum RMN (rezonanță magnetică nucleară) și tomografia prin emisie de pozitroni (PET), oferă o perspectivă asupra structurii și funcționării creierului la pacienții cu schizofrenie. La acești pacienți, imagistica a arătat anomalii structurale, inclusiv o reducere a volumului în zone ale creierului precum cortexul prefrontal și lobii temporali, regiuni asociate cu gândirea critică și memoria. Aceste modificări structurale și funcționale sunt corelate cu simptomele cognitive și comportamentale ale schizofreniei și pot ajuta la confirmarea diagnosticului în cazurile complexe.

Brain Mapping 

O metodă inovatoare folosită în diagnosticarea schizofreniei este brain mapping-ul, care oferă o hartă detaliată a activității cerebrale și a conectivității între diverse zone ale creierului. Brain mapping-ul folosește tehnici avansate, cum ar fi electroencefalograma cantitativă (qEEG) pentru a monitoriza activitatea electrică a creierului și a detecta posibile anomalii specifice schizofreniei. Studiile arată că pacienții cu schizofrenie prezintă activitate electrică anormală în regiunile asociate cu procesarea informației și percepția, cum ar fi cortexul auditiv și cel vizual. Această metodă poate oferi date suplimentare pentru diagnosticare, completând evaluarea clinică tradițională.

Diferențele structurale și funcționale la pacienții cu schizofrenie

Imagistica și brain mapping-ul au demonstrat că, la nivel structural, pacienții cu schizofrenie au ventriculi cerebrali mai mari și o reducere a substanței cenușii în anumite regiuni. Aceste modificări indică o afectare a conectivității neuronale și a funcțiilor cognitive. Din punct de vedere funcțional, activitatea neuronală în zone precum cortexul prefrontal este adesea redusă, afectând capacitățile de gândire critică și de luare a deciziilor. Aceste descoperiri sugerează că schizofrenia implică nu doar un dezechilibru chimic, ci și o modificare complexă a structurilor și funcțiilor cerebrale.

 Opțiuni de tratament pentru schizofrenie

• Medicamente Antipsihotice

Tratamentul de bază pentru schizofrenie include medicamente antipsihotice, care ajută la reducerea intensității și frecvenței simptomelor precum halucinațiile, ideile delirante și gândirea dezorganizată. Aceste medicamente au rolul de a stabiliza activitatea chimică din creier, facilitând îmbunătățirea funcționării zilnice. Deși pot fi eficiente, ele pot avea efecte secundare, motiv pentru care este important ca administrarea să fie monitorizată de un specialist. Medicamentele sunt de obicei utilizate pe termen lung, iar doza este ajustată în funcție de nevoile individuale ale fiecărui pacient.

• Psihoterapia Individuală și de Grup

Psihoterapia, în special terapia cognitiv-comportamentală (CBT), este o opțiune eficientă și complementară pentru tratarea schizofreniei. Aceasta ajută pacienții să învețe să recunoască și să gestioneze gândurile distorsionate și comportamentele asociate cu tulburarea. Psihoterapia de grup poate fi de asemenea benefică, oferind un cadru suportiv și educativ unde pacienții pot discuta experiențele și dificultățile specifice. Aceste forme de terapie contribuie la reducerea stresului, a simptomelor negative și la îmbunătățirea calității vieții.

• Terapia prin Neurofeedback

Neurofeedback-ul este o metodă neinvazivă și inovatoare care ajută pacienții să își regleze activitatea cerebrală prin monitorizarea și modificarea undelor cerebrale în timp real. Prin intermediul unor sesiuni controlate, pacienții primesc feedback imediat asupra activității creierului lor, creierul învățând astfel să-și îmbunătățească autocontrolul și să reducă simptomele schizofreniei, în special cele asociate cu anxietatea și disfuncțiile cognitive. Neurofeedback-ul este o metodă promițătoare pentru că nu implică medicamente și poate fi combinat cu alte forme de tratament.

• Reabilitarea Psihosocială

Reabilitarea psihosocială este esențială pentru integrarea pacienților în societate și pentru îmbunătățirea abilităților lor de viață. Acest tip de terapie include consiliere, training de competențe sociale și instruire profesională, permițând pacienților să-și dezvolte capacitățile de comunicare și să dobândească abilități necesare pentru o viață independentă. Beneficiile reabilitării psihosociale sunt deosebit de importante pentru pacienții cu schizofrenie cronică, deoarece contribuie la prevenirea izolării sociale și la sporirea stimei de sine.

• Terapia Ocupațională

Terapia ocupațională este o metodă practică prin care pacienții cu schizofrenie sunt sprijiniți să-și dezvolte abilități de viață și să participe la activități cotidiene într-un mod structurat și sigur. Aceasta poate implica antrenamente pentru îndeplinirea activităților zilnice, precum gătitul, gestionarea finanțelor și îngrijirea personală. Terapia ocupațională îi ajută pe pacienți să devină mai independenți și să-și dezvolte rutine sănătoase, contribuind la o mai bună funcționare generală.

• Stimularea Magnetică Transcraniană (TMS)

Stimularea magnetică transcraniană este o opțiune neinvazivă care utilizează câmpuri magnetice pentru a stimula anumite regiuni ale creierului asociate cu simptomele negative și cognitive ale schizofreniei. TMS este aplicată în general pentru reducerea simptomelor depresive și anxioase, dar cercetările recente arată că poate contribui și la îmbunătățirea funcționării cognitive în schizofrenie. Fiind o metodă neinvazivă, TMS nu necesită anestezie și nu implică riscurile asociate tratamentelor mai agresive.

• Sprijinul familial și consilierea pentru familie

Familia joacă un rol esențial în tratamentul și recuperarea pacienților cu schizofrenie. Consilierea familială îi ajută pe membrii familiei să înțeleagă mai bine boala, să dezvolte metode de comunicare eficiente și să ofere sprijin emoțional pacientului. Acest tip de suport este crucial, deoarece o rețea de sprijin solidă reduce stresul pentru pacient, contribuie la îmbunătățirea stării generale și poate reduce riscul de recidivă. Sprijinul familial este considerat o componentă complementară importantă în tratamentul pe termen lung.

Complicații asociate cu schizofrenia

Complicații Psihologice: Depresia și Anxietatea

Persoanele cu schizofrenie se confruntă frecvent cu depresie și anxietate, datorită izolării sociale, dificultăților de adaptare și conștientizării simptomelor. Aceste probleme psihologice pot agrava simptomele schizofreniei și cresc riscul de recidivă și de suicid. Gestionarea eficientă a depresiei și anxietății este crucială pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacienților și poate implica atât tratamente medicamentoase, cât și terapii complementare.

Tulburările cognitive

Tulburările cognitive, cum ar fi dificultăți de concentrare, memorie deficitară și gândire dezorganizată, sunt comune în schizofrenie. Acestea afectează capacitatea pacientului de a lucra, de a-și gestiona viața zilnică și de a interacționa social, limitând astfel independența. Recuperarea și menținerea abilităților cognitive reprezintă o provocare majoră și necesită metode terapeutice eficiente.

Izolarea socială și stigmatizarea

Datorită simptomelor, persoanele cu schizofrenie pot fi stigmatizate și se pot simți izolate social, ceea ce agravează simptomele negative și duce la retragerea și mai profundă din societate. Izolarea afectează sănătatea mentală și fizică, amplificând vulnerabilitatea la depresie și anxietate și îngreunând procesul de recuperare.

Complicații de ordin fiziologic: probleme cardiovasculare și diabet

Pacienții cu schizofrenie au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare și diabet, adesea din cauza stilului de viață sedentar, a alimentației nesănătoase și a unor efecte secundare ale tratamentelor medicamentoase. Aceste probleme de sănătate fizică pot reduce speranța de viață și necesită intervenții medicale și schimbări în stilul de viață.

Disfuncțiile sistemului imunitar

Studii recente sugerează că persoanele cu schizofrenie au un sistem imunitar mai vulnerabil și un risc mai mare de infecții și inflamații. Aceste vulnerabilități pot fi corelate cu schimbările neurologice și chimice din organism, afectând sănătatea generală și capacitatea organismului de a face față infecțiilor și bolilor.

Abuzul de substanțe

Abuzul de substanțe, cum ar fi alcoolul și drogurile, este o problemă comună în rândul pacienților cu schizofrenie, deoarece aceștia încearcă adesea să-și autogestioneze simptomele prin aceste mijloace. Abuzul de substanțe agravează simptomele, interferează cu tratamentul și crește riscul de complicații psihice și fizice severe.

Riscul de suicid

Riscul suicidar este semnificativ crescut la persoanele cu schizofrenie, în special în momentele de depresie severă sau în episoadele psihotice. Înțelegerea și monitorizarea acestui risc este esențială pentru reducerea incidentelor de suicid, iar suportul familial și intervențiile terapeutice sunt extrem de importante pentru a diminua acest risc.

Probleme economice și de integrare profesională

Persoanele cu schizofrenie se confruntă adesea cu probleme economice și dificultăți de integrare profesională din cauza simptomelor persistente și a stigmatizării. Aceste dificultăți economice duc la o calitate a vieții scăzută și pot contribui la stres și la accentuarea simptomelor. Programele de reabilitare profesională sunt importante pentru a ajuta pacienții să își mențină o independență economică și să participe activ în societate.

Schizofrenia implică multiple complicații atât fiziologice, cât și psihologice, iar gestionarea eficientă a simptomelor poate face o diferență semnificativă în viața pacienților. Terapia prin neurofeedback oferă o soluție inovatoare și neinvazivă, sprijinind pacienții prin antrenamentul undelor cerebrale. Neurofeedback-ul este un tratament care aduce beneficii reale în această afecțiune, ajutând inclusiv la gestionarea stresului, a anxietății și a altor simptome și complicații asociate cu schizofrenia, contribuind astfel la o recuperare mai completă. Fă primul pas către sănătatea ta mintală programând acum un BrainMap.

Referințe

• Khashayar Pazooki, Leibetseder, M., Renner, W., Gougleris, G. and Efsevia Kapsali (2018). Neurofeedback Treatment of Negative Symptoms in Schizophrenia: Two Case Reports. Applied Psychophysiology and Biofeedback, [online] 44(1), pp.31–39. doi:https://doi.org/10.1007/s10484-018-9417-1.
• ‌S. McCarthy-Jones (2012). Taking Back the Brain: Could Neurofeedback Training Be Effective for Relieving Distressing Auditory Verbal Hallucinations in Patients With Schizophrenia? Schizophrenia Bulletin, [online] 38(4), pp.678–682. doi:https://doi.org/10.1093/schbul/sbs006.